Intreg

- poveste - El* nu facuse nimic altceva decat sa smulga inima din ea cu ambele maini si sa o aseze in fata ei spre constatare si analiza. Ea se uita inmarmurita la forma inimii sale, la sectiunile ei, compartimentate haotic, la cicatrici, la sangele invechit si incrustat pe alocuri. Constata uimita cum ranile se redeschideau, supurand la cea mai mica atingere. Cine o pusese, oare, sa asiste, ba chiar sa participe constient la o asemenea operatie? Si de ce tocmai acum? Mai era atat de putin pana la acea zi binecuvantata… Ducea instinctiv mana dreapta la piept, dorind sa acopere (mascheze?!) locul gol. Privea bucata de carne insangerata din care abia mijeau cativa samburi ramasi cu colturile in afara, nedigerati, neasimilati in acel tot. Nu-i venea sa creada ca aceea era… inima ei, inca impartita in mici camarute, rafturi si etaje. Desi stia, intuia ca avea sa fie ultima, regreta, intr-un fel, reintalnirea cu el. Pentru ca, de fiecare data cand il intalnea, era nevoita sa-si vada, sa-si analizeze si sa-si judece aspru propria inima. Dar oare chiar regreta?! Iubise fragmentat, iubiri in mici portii, cat sa stie ca mai palpita suflet in ea. Atat i se permisese, Darul cel mare nu-i fusese harazit ei niciodata si nu pentru ca nu si l-ar fi dorit, nu l-ar fi asteptat ori nu s-ar fi luptat pentru el. Fusese mereu in zadar. Azi ii era ingrozitor de dor sa iubeasca intreg. Si unic. Si pentru totdeauna. *El= duhovnic sau inger sau prieten sau, pur si simplu, omul din oglinda (dupa preferinta cititorilor).