Intelept si benefic inimii ar fi sa acoperi/invelesti TOTUL in bulgarele acela imens al dragostei, in deplinatatea si unicitatea sa. Dar oare poti? Iar rezultatul bun va fi unul de durata? Din inima pornit si acolo adapostit pana dincolo de viata aceasta? Oare daca vei ajunge cumva sa ierti complet, deschis, vei mai dori/putea totusi sa vezi vreodata acea persoana in fata ochilor, vei mai putea sta langa ea, o vei putea mangaia? Dar pe tine te vei putea ierta oare vreodata? Ca ai fost surd, orb si ca ai iubit increzator, nestiind, nebanuind, neintreband? Iata un bun motiv pentru rugaciunea de azi. Si de maine. Pentru o ruga perpetua.
Oare chiar orice minciuna/fals/tradare ar putea fi iertata? Cand cineva se uita direct in ochii nostri si ne spune, repetat, iarta-ma!, iar noi nu stim pentru ce anume, mai ales cand iubim tare-tare, rostim aproape imediat, spontan, necontrolat: pentru ce sa te iert? ce am eu de iertat? fii serios! Asa este. E usor sa ierti sau sa spui ca ierti cand nu stii de fapt pentru ce anume ti se cere iertare. Aproape ca iertarile iti vin, iti sunt by default. Dar cand afli… ori incepi, treptat, sa realizezi adevaratul motiv… se surpa toata frumoasa ta constructie, idealista asupra a ceea credeai ca… ai trait, ca traiesti, ca esti. Care e pasul doi, dupa ce trec furia, pumnul strans, racnetul, bocetul, spaima, tulburarea, mutenia? Pasul urmator…? Nu se stie. Intelept si benefic inimii ar fi sa acoperi/invelesti TOTUL in bulgarele acela imens al dragostei, in deplinatatea si unicitatea sa. Dar oare poti? Iar rezultatul bun va fi unul de durata? Din inima pornit si acolo adapostit pana dincolo de viata aceasta? Oare daca vei ajunge cumva sa ierti complet, deschis, vei mai dori/putea totusi sa vezi vreodata acea persoana in fata ochilor, vei mai putea sta langa ea, o vei putea mangaia? Dar pe tine te vei putea ierta oare vreodata? Ca ai fost surd, orb si ca ai iubit increzator, nestiind, nebanuind, neintreband? Iata un bun motiv pentru rugaciunea de azi. Si de maine. Pentru o ruga perpetua.
Intelept si benefic inimii ar fi sa acoperi/invelesti TOTUL in bulgarele acela imens al dragostei, in deplinatatea si unicitatea sa. Dar oare poti? Iar rezultatul bun va fi unul de durata? Din inima pornit si acolo adapostit pana dincolo de viata aceasta? Oare daca vei ajunge cumva sa ierti complet, deschis, vei mai dori/putea totusi sa vezi vreodata acea persoana in fata ochilor, vei mai putea sta langa ea, o vei putea mangaia? Dar pe tine te vei putea ierta oare vreodata? Ca ai fost surd, orb si ca ai iubit increzator, nestiind, nebanuind, neintreband? Iata un bun motiv pentru rugaciunea de azi. Si de maine. Pentru o ruga perpetua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu